Dragoș Oltean are 35 de ani, este originar din Reghin și locuiește în Cluj de peste 15 ani. Lucrează în domeniul IT, iar timpul liber și-l dedică pasiunii pentru motociclete și acțiunilor de voluntariat în zone greu accesibile din Munții Apuseni. Împreună cu motocicliști și oameni cu mașini de teren, ajunge periodic la bătrâni și familii izolate.
Cum ai descoperit pasiunea pentru motociclete?
De mic mi-au plăcut motocicletele. În 2016 m-am apucat de școala pentru categoria A, am luat examenul și mi-am cumpărat prima motocicletă chiar înainte să am carnetul. Înainte mă mai dădeam cu crossul pe câmp, dar am vrut permis și pentru oraș, ca să mă pot deplasa mai ușor.
Ce te-a motivat să te apuci de voluntariat?
Tot timpul mi-au plăcut acțiunile voluntare și să ajut oamenii. În pandemie am văzut o poză cu doi bătrâni pe prispa casei, uitându-se spre munți. Imaginea aceea m-a inspirat foarte mult. Am scris paginii care postase poza și persoana respectivă cunoștea multe cazuri din Apuseni.
Am decis să încerc o acțiune umanitară. Am postat pe un grup de WhatsApp off-road și au răspuns vreo 30 de oameni. Am cumpărat alimente, am făcut pachete și am pornit spre Gârda de Sus, Scărișoara și cătunele din zonă. A fost prima acțiune, eram emoționat, era pandemie, nu știam exact unde trebuie să ajungem, dar până la urmă am reușit să găsim fiecare familie.
Cum au evoluat acțiunile în anii următori?
După primul an am implicat și comunitatea moto din Cluj. La început veneau doi–trei motocicliști, dar apoi tot mai mulți. Drumurile sunt grele, cu pietriș, noroi și zone în care nu putem comunica între mașini și motociclete, dar lumea s-a descurcat.
Acum încercăm să facem două–trei acțiuni pe an. Uneori mergem cu motociclete, alteori cu mașini de teren. Pachetele sunt voluminoase, de aceea ne împărțim. În unele zone nici cu mașina, nici cu motocicleta nu poți ajunge până la capăt, și mai mergem pe jos 15–20 de minute.
Ai un moment care ți-a rămas în minte?
Da, mai multe.
La o acțiune am fost aproape 50 de oameni, cu mașini și motociclete. A fost greu, au fost căzături și mici probleme tehnice, dar toți s-au ajutat între ei. A fost o mobilizare foarte frumoasă.
Cel mai emoționant moment a fost acum trei ani, când am mers pe jos aproape doi kilometri prin pădure ca să ajungem la o familie izolată cu copii. Situația lor m-a marcat.
Recent, am fost din nou în Apuseni, vreo 20 de oameni, la doamna Eva, o bătrână cu probleme medicale. Am ajutat-o la tăiat lemnele pentru iarnă. Acolo nu poți ajunge cu niciun vehicul, am mers pe jos până la casă.
Cum reacționează copiii și oamenii când ajungeți la ei?
Sunt foarte fericiți, mai ales copiii. Ei, fiind izolați, nu prea văd motociclete. Vor să se urce pe ele, să facă poze și se bucură foarte mult când ajungem.
Cât de implicată este comunitatea moto?
La început era mai multă implicare. În ultimii doi ani vin mai puțini și rămânem cam aceiași oameni. Totuși, comunitatea moto din Cluj e foarte faină. Președintele vine când poate și ne susține mereu.
Cât timp durează o acțiune?
Din Cluj până în zonele respective facem cam doua ore și jumătate. Depinde și de vreme, și de opriri. În unele locuri trebuie să lăsăm vehiculele și să continuăm pe jos, pentru că drumul este impracticabil.
Aveți o pagină oficială?
Nu. Totul fac ca persoană fizică. Nu sunt ONG, nu caut promovare. Dacă organizăm o acțiune, postez doar pe Facebook sau pe grupurile comunității moto și off-road. Cine vrea, vine.
Ce planuri ai pentru viitor?
Vreau să continuăm acțiunile în Apuseni și să ajutăm cât mai multe familii izolate. Sper să atragem și mai mulți motocicliști și să reușim să facem acțiuni mai dese.
Interviu/Ana-Maria Doroftei.
